Undrea

12/12 Undrea

Se spune că iarna, satul românesc devine un colț de rai.
Decembrie este luna în care oamenii se pregătesc de sărbătoare.

Obiceiul în jurul căruia s-a conturat ilustrația este acela al colindatului. Tineri și copii deopotrivă, vestesc din casă în casă nașterea lui Iisus (Steaua) aduc urări de bine gazdelor (Plugușorul, Sorcova) sau recreează scenete de teatru popular.
Cele mai fascinante mi se par măștile populare (capra, cerbul, brezaia, ursul) acestea reprezentând divinitatea supusă ciclului de moarte-renaștere, care se naște, se desfată și moare pentru a marca sfârșitul și începutul anului. Eliade susținea că ”la origine, acestea erau ceremonii în legătură cu întoarcerea periodică a morților și comportau tot felul de măști animale – cal, capra, urs”. Am mai citit că această costumaţie bogată, ritmul alert, versurile şi strigăturile trimit la energia renaşterii, la ideea fertilizării, ca transformare cosmică pentru Noul An.
Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această perioadă a anului, sunt legate de cultul fertilității și de atragere a binelui asupra gospodăriilor.

Nu am omis bradul, simbol principal al Crăciunului, care era considerat din timpuri străvechi sacru datorită faptului că se păstra veșnic verde. Obiceiul împodobitului este neclar, dat fiind faptul că încă din antichitate mai multe popoare obișnuiau să își decoreze casele cu fel de fel de plante -laur, busuioc, crengi de brad- acestea având scopul de a proteja casa și gospodăria de spirite rele. Totuși, se presupune că acest obicei, așa cum îl cunoaștem astăzi, ar fi fost inițiat de popoarele germanice pe la jumătatea mileniului trecut.