Faurar

2/12 Februarie, rebelul și capriciosul anului, i-a venit și lui timpul.

I se spune ”Făurar”, această denumire populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele, înainte de începerea muncilor agricole de primăvară.
Luna februarie, granița dintre anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii, este una încărcată de muuulte tradiții populare și obiceiuri, unele mai neobișnuite (alergatul, dezbrăcat, în jurul casei de trei ori, pentru a-l ține pe necurat departe de casă, anyone? :))) și ar fi fost destul de dificil să le îmbin pe toate într-o compoziție așa că m-am oprit asupra esențialului :>
Da, da, despre Dragobete este vorba. (Dac liber și original, nu alta. Lăsaț’ vrăjeala de pe 14).
Fiul Dochiei, acest zeu tânăr al Panteonului românesc, cap de primăvară, soare strălucitor în cazul de față, numit și Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în suflet și în casă (după ce ați alergat în jurul ei de trei ori, doar nu vreți așa, cu una, cu două).
Conform unei tradiții de demult, în această zi, fetele și băieții se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună înspre pădure pentru a culege ghiocei și viorele.
Se mai crede că în ziua de Dragobete, păsările se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să își construiască cuiburile.
Probabil unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi de pe aici, Dragobetele era prilej de bucurie, întrucât, se presupune că pentru omul arhaic, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezește.